Beneficiile lavandei

Lavanda este o plantă din familia Lamiaceae și a fost folosită încă din cele mai vechi timpuri. Acum 2500 de ani, egiptenii, fenicienii și arabii foloseau extracte de lavandă pentru a realiza parfumuri și produse cosmetice, sau chiar în procesul de mumificare.

Grecii și romanii adăugau flori de lavandă în apa de baie pentru a o parfuma și pentru a-și purifica trupul și spiritul. Se crede că de la acest obicei provine numele plantei – „lavo”, în latină – „a spăla”. Probabil că cei mai vechi cultivatori de lavandă au fost popoarele arabe, prin intermediul cărora planta a ajuns în Grecia pentru a se răspândi, treptat, în toată Europa și, odată cu trecerea timpului, în toată lumea.

Lavanda se folosește în mai multe forme, inclusiv sub formă de ulei. Uleiul esențial de lavandă este inițiatorul revoluției aromoterapiei moderne. Ca tratament, s-au cunoscut efectele sale atunci când un om de știință și-a ars mâna, în mod accidental, în laboratorul său, iar după ce și-a răcorit rana într-un recipient cu levănțică a constatat că rana sa se vindecă remarcabil de repede.

Se cunosc și numeroase utilizări ale lavandei în arta culinară, mai ales în zona mediteraneană. Condiment fin și delicat, lavanda face casă bună cu gelateria și cofetăria. Vom întâlni lavanda în salate sau antreuri, dar și în preparate cu carne.

Este una dintre cele mai puternice plante-leac din lume, care oferă alinare atât fizică cât și psihică, ameliorând diverse probleme, cum ar fi arsuri, afte bucale, migrene, insomnii, mușcături de insecte, afecțiuni ale pielii, infecții, stres sau tensiune nervoasă. Își datorează acest uimitor spectru de vindecare conținutului său chimic foarte complex.

Lavanda este o plantă adaptogenă, care ajută corpul uman să se adapteze la stres sau la anumite dezechilibre. Este un real ajutor pentru relaxare, și totodată ajută foarte mult la instalarea somnului. Cu toate acestea, are și proprietăți de restabilire a echilibrului organismului, și astfel îl va stimula energetic. Uleiul esențial de lavandă are acțiune sedativă, relaxantă muscular, antiinflamatoare, analgezică, cicatrizantă, scade tensiunea sangvină și reduce manifestările stresului.

Ați auzit veștile? Tărâmul Lavandei, Lavanda Laurei și Lavandair sunt acum pe platforma Localo, primul marketplace autohton, ce promovează exclusiv produse 100% românești!

Uleiul esențial de lavandă este recunoscut ca fiind cel mai versatil ulei esențial datorită numărului foarte mare de aplicații posibile. Este un foarte bun regenerant natural pentru piele, un calmant și relaxant mental extraordinar, un adjuvant excelent pentru somn și un parfum natural foarte apreciat.

Am găsit 5 utilizari practice ale uleiului esențial de lavandă, pe care fiecare dintre noi le poate aplica în viața de zi cu zi:

  1. Calmare – Puneți câteva picături de ulei esențial de lavandă la încheietura mâinilor, între degetele de la mâini/ picioare sau frecați picăturile direct în palme. Inspirați apoi adânc. Calmează atat în stare gazoasă prin aspirația în plămâni cât și prin pătrunderea prin piele. Puteți încerca seara acasă sau chiar la birou între ședințe stresante.
  2. Somn ușor – Folosiți aceleași tehnici ca în cazul calmării. În plus, puteți împrăștia câteva picături de ulei pe așternuturi (un ulei esențial de lavandă 100% pur și 100% natural se evaporă integral și nu lasă pete). Această metodă este foarte des folosită cu mare succes pentru a adormi ușor și plăcut bebelușii sau copiii mici.
  3. Repelent pentru tânțari – Întindeți câteva picături de ulei esențial de lavandă pe pielea expusă și veți remarca cu satisfacție cum mirosul de lavandă ține țânțarii departe.
  4. Înțepături de albine sau alte insecte – Previne iritarea pielii dacă aplicați câteva picături în zona afectată.
  5. Cicatrizant – Aplicați câteva picături pe tăieturile minore și veți remarca cum pielea se va cicatriza în tot atât timp cât înșurubați dopul înapoi pe sticluță.

Recomand cu căldură produsele celor de la SANABIO și uleiurile esențiale de lavandă de la Artissana! Încearcă-le și tu și spune-mi cum te-au ajutat.

Sunt mai multe afaceri locale pe platforma Localo decât ai crede și toate te așteaptă să le vizitezi, iar ca experiența ta să fie una dintre cele mai bune, îți recomandăm să descarci aplicația noastră, disponibilă atât pe iOS, cât și pe Android, totul la un click distanță! 

Related Articles

Responses