Când totul se transformă, reinventează-te!

Produsele locale, între lumea satului și lumea virtuală

Transformarea este, de multe ori, benefică, atunci când este făcută treptat, după analize și calcule bine documentate. Însă atunci când se întâmplă brusc, de pe o zi pe alta, aduce după sine confuzie și uneori lipsa acțiunilor coerente.

O astfel de transformare a fost generată în urmă cu doar trei luni, de criza medicală provocată de pandemia cu virusul COVID-19.

Întreaga economie a fost supusă unui test de rezistență, iar rezultatele sunt momentan incerte. Ce este sigur în acest moment, este faptul că absolut toate verigile implicate în procesul economic trebuie să se adapteze sau vor pierde cursa către viitor.

Într-un mediu economic preponderent offline, în care consumatorii preferă să cumpere sub influența tuturor simțurilor (să atingă produsele, să le vadă în realitate, să poată simți mirosul, etc.), necesitatea bruscă de adaptare la un mediu online poate fi destul de dificilă.

În România, accesul antreprenorilor la tehnologie și digitalizarea afacerilor a reprezentat, până de curând, un proces greoi, cu prioritate scăzută, pe care l-au amânat de multe ori.

Dacă pentru sectorul nealimentar se declanșase deja un proces de migrare în online, iar consumatorii erau deja obișnuiți să caute informații pe internet despre produse, să se documenteze și să achiziționeze fară să vadă produsul în magazine, în ceea ce privește comerțul alimentar, producătorii s-au trezit descoperiți în fața unei situații pentru care nu erau pregătiți.

Criza a forțat antreprenorii să se reformeze rapid și să găsească soluții viabile de a activa în mediul online, care să permită o tranziție ușoară și eficientă. Acesta a fost și cazul producătorilor locali, obișnuiți să își vândă produsele în mod clasic, în piețe sau magazine fizice, și mai puțin pe internet.

Atunci când consumatorii s-au reorientat către online și au lansat necesitatea de a achiziționa de la distanță produsele de care aveau nevoie, producătorii au început să răspundă cererii, migrând treptat spre pagini de Facebook pentru afacerile lor, grupuri de Facebook sau platforme unde să își poată comercializa produsele.

Cu ajutorul tehnologiei, tranziția se poate face destul de ușor, prin soluțiile potrivite!

În paralel cu digitalizarea, este necesar și un proces activ de educare a producătorilor, pentru a se acomoda și a activa cu încredere în online, dar și a consumatorilor, care vor trebui să învețe să cumpere din surse de încredere, în lipsa contactului direct.

Este important ca antreprenorii să vadă și să înțeleagă beneficiile tehnologiei. Ușurința cu care pot ajunge la consumatori, dar și faptul că își pot prezenta produsele către un număr mult mai mare de potențiali clienți, sunt doar două dintre beneficii. Acestora li se adaugă rapiditatea și ușurința cu care se pot gestiona comenzile, comunicarea eficientă cu clienții, dar și costurile reduse ale unui magazin online, raportate la o afacere clasică.

Un astfel de rol, de educare și digitalizare accelerată a afacerilor deținute de producători locali, și l-a asumat platforma Localo. Primul marketplace cu produse 100% românești, acționează ca un liant între producătorii locali și consumatorii dornici de a avea acces la produse locale, la fructe și legume proaspete și gustoase.

Scopul platformei este de a reuni toți producătorii locali sub o singură umbrelă, pentru a-și putea promova și distribui produsele într-un mod cât mai eficient.

În acest sens, Localo se concentrează pe procese educaționale, de la ajutor în promovare până la asistență în crearea magazinului online în cadrul platformei, pentru ca procesul de tranziție să fie unul ușor de absorbit.

Acum, un lucru este cert – procesul de cumpărare s-a modificat ireversibil!

De mai multă vreme, produsele românești urcă în topul preferințelor consumatorilor. Oamenii au început să fie mult mai atenți la calitatea produselor pe care le cumpără și acordă o mai mare importanță alimentației. Vorbim acum de calitate, acolo unde, în trecut, se vorbea de cantitate.

Acesta este momentul oportun pentru ambele segmente de piață să se întâlnească într-un singur loc, acționând împreună pentru susținerea consumului produselor locale.

Produsele românești au fost mereu apreciate, însă, uneori, accesul la anumite categorii de produse a fost destul de dificil. Odată cu deschiderea unei mari “piețe virtuale”, accesul va fi mult mai ușor.

Producătorii își vor simți munca apreciată, în timp ce consumatorii vor fi mai selectivi și vor căuta să creeze relații de încredere cu producătorii.

Este îmbucurător faptul că mulți producători români au înțeles că succesul și notorietatea brandului lor în viitor depinde de capacitatea de a se adapta rapid și de a trata cu o mare deschidere procesul de digitalizare.

Pe de altă parte, consumatorii și-au creat noi comportamente și obiceiuri, iar hrana sănătoasă și susținerea afacerilor locale în detrimentul importului a devenit parte din aceste noi achiziții. Iar aceasta este o direcție pe care o vor păstra cu siguranță!

Aruncați un ochi pe site-ul Localo și contactați-ne pe Facebook și pe Instagram! 🙂

Dacă ești producător, te rugăm să te înscrii aici: http://salut.localo.ro/

Related Articles

Responses